Motivul pentru
care vom aborda aceasta parabola este din cauza ca
organizatia Turnul de veghe o foloseste pentru a
convinge ca sunt doua clase de crestini, cu chemari
diferite: una cereasca si alta pamanteasca; o afirmatie
contrara Evangheliei crestine.
Vom vedea mai jos cum afirmatiile
organizatiei Turnul de veghe sunt lipsite de sobrietate
si, mai ales, atrag pe cititorii ignoranti la o alta
evanghelie, diferita de cea predicata de Hristos si
apostoli, pentu doar o chemare crestina
(Galateni 1:8-9; Efeseni
4:4).
Interpretarea gresita a parabolei
In urma diferitor modificari privind
interpretarea acestei parabole, organizatia Turnul de
veghe predica astazi urmatoarele:
Impart parabola in doua parabole,
sustinand ca vorbesc despre lucruri diferite. Prima, se
presupune ca cuprinde versetele
1-6 ale capitolului
(Ioan 10) si a doua,
versetele 7-16.
Prima parabola, spun ei, descrie staulul
legii mozaice, de unde Domnul Iisus Hristos a scos, ca
pe niste oi, pe primii crestini.
(Turnul de veghe 15/5/1984,
pag.29). In a doua parabola insa, ei sustin ca
staulul este Biserica in care se afla Sfintii si care,
conform afirmatiilor lor, numara doar 144.000.
(Cartea „Printul pacii”,
pag.81). In afara staului din a doua pretinsa
parabola, exista „alte oi” care, conform Turnului
de veghe, sunt milioanele de „crestini” cu speranta
diferita de cea cereasca pe care o aveau Domnul si
Apostolii.
Vom dovedi in continuare, dincolo de
orice indoiala, schiopatarea acestei interpretari si vom
explica sensul adevarat al acestei parabole a Domnului.
Parabola si continutul staului
Sa analizam scurt ce spune parabola in
primul verset:
Domnul vorbeste despre o curte (staul) a
oilor, unde anumiti hoti incearca sa intre pe ascuns
(vers.1). Pastorul
staului insa, intra pe usa
(vers.2). Pe pastor portarul il lasa sa treaca si
El cheama oile sale pe nume, si ele asculta de glasul
Lui si ies afara din staul
(vers.3).
In acest al treilea verset se pare ca
acest staul are oi care apartin si altor pastori,
deoarece spune ca „oile sale le cheama pe nume”
si „el scoate oile sale afara”.
Pastorul le „mana”, adica le scoate afara din
staul. Adevarul e ca Domnul Iisus Hristos a scos din
legea mozaica oile Sale, pe izraelitii care au
devenit crestini. Potrivit
Galateni 4:4-5,
Domnul a devenit om „ca sa-i rascumpere pe cei ce
erau sub Lege, si sa obtina infierea”.
Atunci cand scoate oile Sale, ele Il
urmeaza, deoarece recunosc glasul Lui
(vers.4) si nu
urmeaza un strain (vers.5).
„Aceasta pilda le-a spus-o Iisus, dar ei n-au inteles
ce inseamna cuvintele Lui.”
(vers.6)
Aici se vede ca ascultatorii Domnului nu
au inteles ce a insemnat parabola care le-a fost spusa.
„A zis deci iarasi Iisus: Adevarat, adevarat zic voua:
Eu sunt usa oilor…” Din moment ce nu au inteles
„a zis deci iarasi Iisus” (a repetat)
ACEEASI PARABOLA cu alte
cuvinte, astfel incat ei s-o inteleaga! Daca le-ar
fi spus o alta parabola, asa cum sustine organizatia
Turnul de veghe, nu doar ca ei nu ar fi inteles, ci
i-ar fi lasat confuzi pe deasupra!
Dar versetul
7 este destul de clar. El spune: „a zis deci
iarasi”. Aceasta inseamna: „a spus din nou”
(a repetat). Acest „deci” este explicativ si inseamna
ca, cuvintele care urmeaza sunt o explicatie a
cuvintelor rostite anterior si nu o alta parabola!
Acelasi lucru il semnifica si cuvantul
„iarasi”. Iisus
a repetat aceeasi
parabola! El nu a spus una noua, pentru a fi plasata in
dogmele organizatiei Turnul de veghe!
De la versetul
7, prin urmare, avem
o analiza a aceleiasi parabole si nu una noua, cu alte
simboluri. Putem vedea acest lucru si din cele expuse
mai jos:
Timpul si functionarea turmei
In versetul 8
se spun urmatoarele: „Toti cati au venit mai
inainte de Mine sunt furi si talhari, dar oile nu i-au
ascultat”.
Daca aici curtea la care se face referire
este Biserica, dupa cum sustine organizatia Turnul de
veghe, atunci cum se face ca
hotii au venit INAINTE de Hristos? Nu a fost
Biserica Crestina infiintata
(in timp pamantesc) de catre Insusi Hristos, in ziua de
Rusalii, 33 de ani de la
nasterea Lui?!
Aici este clar ca staulul nu este
Biserica Crestina, ci cea iudaica, asa cum aflam din
prima parte a parabolei,
inainte de versetul 6.
Acelasi lucru apare in Sfanta Scriptura
in Faptele Apostolilor
5:36-37. Acest pasaj se refera la Teudas si Iuda
Galileianul, care au incercat sa apara ca Mesia. Nu au
reusit insa nimic, pentru ca nici unul dintre ei nu era
pastorul cel adevarat.
In versetul 9
putem vedea functia de baza a unui pastor in turma sa.
Oile au nevoie de doua lucruri de la pastor:
1. adapost
si 2.
mancare. Astfel, in acest verset Domnul clarifica
faptul ca El este usa. Daca una din oile Lui „va
intra” sub adapostul si protectia Sa, va fi salvata.
„…si va intra si va iesi si pasune va afla.”
Va intra (la adapost), va iesi (la pasune)
si va gasi hrana.
„Hrana” aici este hrana spirituala a
Bisericii (1 Corinteni 10:3).
Versetul nu implica faptul ca oile vor intra si vor iesi
din staul! Ci indica cele doua functii ale pastorului
pentru turma sa. Oile, asa cum am vazut in
versetele 3 si 4,
IES din legea mozaica si vin sub protectia
pastorului Iisus, in Biserica Sa. Acest lucru este,
de asemenea, redat si in versetele:
Ioan 14:6 si
Efeseni 2:18 „Nimeni
nu vine la Tatal Meu decat prin Mine”. „Prin El (ca
usa) avem… apropierea catre Tatal”.
Originea oilor
Acelasi lucru apare si in versetul
16, care spune:
„Am si alte oi, care nu sunt DIN staulul acesta. Si pe
acelea trebuie sa le aduc, si vor auzi glasul Meu si va
fi o turma si un pastor”.
Versetul spune ca, in afara de aceste oi
din Izrael, despre care vorbeste, El are de asemenea si
alte oi, care nu sunt „din” acest staul, cu alte
cuvinte, nu provin din staulul legii mozaice.
Cuvantul „din” semnifica
ORIGINEA. Oile
din prima grupa isi au originea „din” legea
mozaica si nu sunt,
ci au fost in acest
staul. Ele au fost in legea mozaica, dar acum Domnul
le-a scos din ea. Exista de asemenea si alte
oi, care nu provin din legea mozaica (cei
din alte natiuni), si care se vor uni cu
izraelitii; se vor aduna si acestia in Biserica
Domnului si, astfel, vor deveni o turma sub un
singur pastor.
„Caci El este pacea noastra, El care a
facut din cele doua - una, surpand peretele din mijloc
al despartiturii, Desfiintand vrajmasia in trupul
Sau, legea poruncilor si invataturile ei, ca, intru
Sine, pe cei doi sa-i zideasca intr-un singur om nou si
sa intemeieze pacea, Si sa-i impace cu Dumnezeu pe
amandoi, uniti intr-un trup, prin cruce…”
(Efeseni
2:14-16)
In acest pasaj este ca si cum am citi
parabola cu alte cuvinte! Se vorbeste despre peretele
din mijloc (al staului) din legea care a fost
surpata, pentru ca El sa uneasca cele doua grupuri
intr-o singura turma: evrei si cei din alte natiuni.
Astfel, ele au devenit „o turma si un pastor”.
Organizatia Turnul de veghe, in dorinta
sa de a-i dezorienta pe cititorii parabolei,
necunoscatori de limba greaca, nu ezita sa modifice
textul din Ioan 10:16.
In traducerea acestora intr-o alta limba, (asa cum le
este obiceiul) au schimbat cuvantul „din” si, in
loc de a afirma ca oile nu sunt „din” staulul
acesta, ei scriu „in” staulul acesta. In acest
fel, dau cititorilor necunoscatori de limba greaca ai
acestui verset deteriorat, impresia ca Iisus Hristos nu
a condus oile afara; Ca aceste oi sunt in staul si ca
alte oi nu sunt. Acesta este modul in care ei incearca
sa sustina ca cei ce sunt „inauntru” se afla in
interiorul Bisericii si cei care nu sunt in interior,
sunt pur si simplu o alta categorie, care ramane in
afara (!!!) Bisericii si se presupune ca au o alta
speranta: nu una cereasca. In traducerea lor in limba
greaca, insa, nu au indraznit sa repete aceasta
modificare „Care nu sunt din staulul acesta”.
Cititorul de limba greaca, prin urmare, poate, daca
doreste, sa inteleaga toate aceste lucruri.
Aceasta interpretare a Turnului de veghe
este nedovedita si arbitrara; se dovedeste a fi chiar
gresita, asa cum s-a mai recurs la falsificarea textului
Sfintei Scripturi in alte limbi. Potrivit sintaxei
limbii grecesti insa, faptul ca exista in text cuvantul
„din” inseamna ca oile care au fost in staul,
nu doar provin din el, ci si NU RAMAN IN STAUL; nici
nu spune textul ca oile din afara sunt plasate in
interiorul staului.
Profetia lui Iezechiel
Aceasta parabola a lui Iisus este direct
legata de profetia lui
Iezechiel, capitolul
34. Este vorba despre profetia care a fost data
pastorilor din Izrael, avertizandu-i ca va veni pastorul
cel adevarat al izraelitilor, pentru a-i elibera de sub
asuprirea si iresponsabilitatea liderilor lor religiosi.
Acest pastor va alege oile sale dintre Izrael si
le va elibera, oferindu-le adapost si hrana:
Iezechiel 34: (2)
„… prooroceşte împotriva
păstorilor lui Israel… (8)
păstorii s-au păscut pe ei înşişi şi oile Mele nu le-au
păscut, … (10) Iată
Eu vin la păstori; le voi cere înapoi oile Mele din mâna
lor şi îi voi împiedica să nu mai pască oile…
(11) Căci aşa zice
Domnul Dumnezeu: Iată Eu Însumi voi purta grijă de oile
Mele şi le voi cerceta. (12)
Cum cercetează păstorul turma sa în ziua când se află în
mijlocul turmei sale risipite, aşa voi cerceta şi Eu
oile Mele şi le voi aduna din toate locurile, unde au
fost ele risipite… (13)
Le voi face să iasă din mijlocul popoarelor, le voi
aduna… (14) Le voi
paşte în păşune bună şi staulul va fi pe munţii cei
înalţi ai lui Israel; acolo se vor odihni ele, în staul
bun şi vor paşte în păşune grasă…
(17) Iată voi face
judecată între oaie şi oaie…
(23) Voi pune peste ele un singur păstor, care
le va paşte; voi pune pe robul Meu David…
(25) Voi încheia cu
acela legământul… (28)
si vor trăi în siguranţă.”
In pasajul de mai sus, paralela cu
parabola Domnului este mai mult decat evidenta. Aici
vedem destul de clar ca Domnul scoate oile de sub
oprimarea pastorilor legii (mozaice), pentru a le
introduce in Biserica Sa, unde vor gasi hrana si
siguranta.
Astfel, si cu ajutorul acestui pasaj,
este clar ca staulul din parabola este Legea Mozaica
si nu Biserica lui Hristos. Orice alta afirmatie
despre doua chemari diferite este total nefondata.