Cei care au
concepţia protestantă că trebuie, chipurile, să primim „DOAR"
Sfânta Scriptură drept cuvânt al lui Dumnezeu şi nimic
altceva, în încercarea lor disperată să demonstreze cele
nedemonstrabile, expun o mulţime de temeiuri, care însă
nu spun nimic de felul acesta. După cum va observa
cititorul, este vorba de temeiuri cu totul arbitrare
faţă de contextul Sfintei Scripturi, pe care le folosesc
într-o încercare disperată, din lipsa altor temeieuri.
În continuare
vom expune câteva din acestea, sperând că îi vor face să
reevalueze cu seriozitate şi să înţeleagă că această
credinţă a lor este cu desăvârşire neîntemeiată şi
anticreştină.
Apocalipsă 22:
18-19: „...dacă va adăuga
cineva ceva la cuvintele proorociei cărţii acesteia, va
pune Domnul Dumnezeu peste el toate rănile scrise în
cartea aceasta. Şi de va scoate cineva din cuvintele
cărţii proorociei acesteia, va scoate Dumnezeu partea
lui din cartea vieţii..."
Aici se vorbeşte
DOAR despre cartea profetică a Apocalipsei. Dacă ar fi
vorbit pentru toată Sfânta Scriptură, n-ar mai trebui să
primim ultimile epistole ale lui Ioan, pentru că ele au
fost scrise mai târziu decât Apocalipsa! De altfel, nici
celelalte scrieri să fie adăugate Sfintei Scripturi,
pentru că ele constituie texte independente şi nu susţin
ceva asemănător.
Deuteronom 12,
32: „Tot cuvântul pe care îl
poruncesc Eu ţie astăzi, acesta să-l păzeşti a-l face.
Să nu adaugi la el, nici să iei de la el".
Acest text nu
vorbeşte despre Sfânta Scriptură, ci despre orice
poruncă a lui Dumnezeu, incluzând aici şi întregul
Sfintei Tradiţii. Dacă ar fi vorbit despre Sfânta
Scriptură, nu ar mai fi trebuit să se adauge acesteia
vreo altă carte după Deuteronom! Cine primeşte doar
Sfânta Scriptură ca izvor al credinţei vine în
contradicţie cu acest temei, pentru că scoate din
cuvintele lui Dumnezeu restul Sfintei Tradiţii.
Deuteronom 17,
18-20: „...şi
când va şedea pe scaunul împărăţiei sale, să-şi scrie
această a doua lege din cartea de la preoţii leviţi. Şi
să o aibă cu sine şi să o citească în toate zilele
vieţii sale, ca să înveţe a se teme de Domnul Dumnezeul
său, şi a păzi toate poruncile acestea şi îndreptările
acestea a le face... şi ca să nu se abată de la porunci
nici la dreapta, nici la stânga..."
Aici, se
vorbeşte despre o mică parte a Sfintei Scripturi, despre
Lege, şi nicăieri nu spune că nu se vor adăuga mai
târziu alte cărţi în Sfânta Scriptură în afară de
aceasta. Dacă acest temei s-ar limita „doar la Lege",
niciodată nu ar trebui să se fi scris Noul Testament! Şi
dacă acest temei nu este o restricţie pentru Noul
Testament, la fel nu este o restricţie pentru restul
Sfintei Tradiţii nou insuflate. Îi întrebăm, deci, pe
cei ce folosesc acest temei „fără să se abată de la Lege"
(şi se înţelege Legea Mozaică): Păzesc Sâmbăta pe care
o prevede Legea? Sau se abat de la ea? Sunt încă „sub
călăuză"? (Gal. 4: 1-9).
Deuteronom 5,
32: „Şi păziţi să faceţi
precum a poruncit vouă Domnul Dumnezeul vostru şi să nu
vă abateţi la dreapta sau la stânga".
Şi aici sunt
valabile aceleaşi argumente ca cele de mai sus, iar
temeiul dispune împlinirea exactă a poruncilor lui
Dumnezeu în Legea Mozaică. Dacă cineva vrea să-l aplice
la Sfânta Scriptură, trebuie să-l aplice şi la Sfânta
Tradiţie cea de Dumnezeu insuflată, scrisă şi orală. (II
Tes. 2: 15)
Deuteronom 4, 2:
„Să nu adăugaţi la cuvântul pe
care îl poruncesc eu vouă, să nu scădeţi de la el.
Păziţi poruncile Domnului Dumnezeului nostru, care vă
poruncesc eu astăzi".
Şi aici, Moise
previne israeliţii să nu adaoge şi să nu scoată ceva din
Legea lui Dumnezeu care le-a fost încredinţată. Oare
dacă celelalte zeci de cărţi care au fost adăugate mai
târziu Sfintei Scripturi nu sunt „adaosuri" şi străine
de Lege, de ce ar trebui să fie restul Sfintei Tradiţii?
Dacă cineva acceptă adaosul celorlalte cărţi ale Sfintei
Scripturi, va trebui să accepte şi adaosul celorlalte
izvoare de-Dumnezeu-insuflate ale credinţei. Altfel, să
primească doar Pentateuhul!
Pildele lui
Solomon 30, 5-6: „Că toate
cuvintele lui Dumnezeu sunt cu foc lămurite... Nu adăuga
la cuvintele Lui, ca să nu te mustre şi să fii mincinos".
În contradicţie
cu acest temei, unii adaugă părerea lor spunând că se
vorbeşte despre Sfânta Scriptură, pe când temeiul nu
spune nicăieri: „Cuvântul lui Dumnezeu este doar Sfânta
Scriptură".
Cuvântul lui
Dumnezeu reprezintă mult mai multe lucruri decât o
carte, chiar de Dumnezeu insuflată. Şi cuvântul lui
Dumnezeu a fost consemnat de Biserică într-o mulţime de
scrieri în afara Sfintei Scripturi, fapt care dovedeşte
că sunt „mincinoşi" toţi cei care vor să-l limiteze la
Sfânta Scriptură. Temeiul zice: „toate cuvintele lui
Dumnezeu", expresie care îi obligă să le primească şi
din alte izvoare pe care ni le-a dat Biserica şi în
afara Sfintei Scripturi.
Ioan 15, 15:
„...iar pe voi v-am numit prieteni,
pentru că toate câte le-am auzit de la Tatăl Meu le-am
făcut cunoscute vouă".
Şi iarăşi, acest
text nu spune că TOATE câte le-a auzit Iisus de la Tatăl
Său au fost scrise în Sfânta Scriptură. Dimpotrivă,
însuşi Ioan, în ultimul său capitol (Ioan 21, 25), spune
că: „Sunt încă şi multe altele pe care le-a făcut Iisus,
care dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, nici în lumea
toată n-ar fi încăput cărţile ce s-ar fi scris".
Aşadar este clar,
că de vreme ce lumea nu încape toate câte ne-a arătat
Iisus, există mult mai multe decât Sfânta Scriptură pe
care trebuie să le primească toţi câţi vor să fie „prieteni"
ai lui Iisus, cunoscând câte avea să le spună acestora.
Ioan 17, 17:
„... Cuvântul Tău este adevărul".
Iarăşi, nu spune:
Cuvântul lui Dumnezeu este doar Sfânta Scriptură.
Cuvântul Său cuprinde mult mai multe.
Galateni 1,
6-10: „Mă minunez că atât de
repede v-aţi abătut de la chemarea voastră prin harul
lui Hristos la altă Evanghelie... sunt oarecare ce vă
tulbură pe voi şi voiesc să strămute Evanghelia lui
Hristos. Dar chiar dacă noi sau îngeri din cer vă vor
binevesti vouă, altceva decât v-am binevestit noi, să
fie anatema... Oricine de vă va binevesti afară de ceea
ce aţi luat, anatema să fie".
Este de mirare,
cum aceştia care inovează Evanghelia, vor să o limiteze
doar la o carte de Dumnezeu insuflată (Sfânta Scriptură).
Acest text se
referă la adevăraţii creştini, care acceptă întreg
cuvântul lui Dumnezeu, toată Tradiţia de Dumnezeu
insuflată, orală sau scrisă, care conţine diferite
subiecte din Evanghelia lui Hristos.
Aceşti oameni
învaţă o Evanghelie distorsionată, pentru că, chipurile,
EVANGHELIA este UNA, Sfânta Scriptură, şi nu trebuie să
primim nimic în afară de ea! Şi să nu se spună asta
nicăieri în Sfânta Scriptură? Această falsă evanghelie,
îi duce pe unii, numiţi prin confesiune creştini, să fie
credincioşi în literă, iar nu în Duh! Şi sunt atât de
orbi, că în timp ce folosesc acest text din Epistola
către Galateni, nu văd puţin mai jos, că Apostolul Pavel
scrie acestea exact împotriva unor astfel de oameni ai
slovei, care se întemeiază DOAR pe Sfânta Scriptură (pe
Legea scrisă), părăsind sensul duhovnicesc a celor
scrise în ea (2, 16): „că din faptele Legii nu se va
îndrepta tot trupul..." (3, 3); „atât de neînţelegători
sunteţi, ca să începeţi în Duhul, iar acum să terminaţi
în trup?"
Dar şi în
epistola sa către Romani, Apostolul Pavel vorbeşte pe
aceeaşi temă: Romani 2: 29, 7: 6 : „...tăiere împrejur a
inimii în Duhul, nu în literă...", „...a sluji noi întru
înnoirea Duhului şi nu în vechimea literei". Şi în II
Cor. 3, 6: „...care ne-au şi învrednicit pe noi a fi
slujitori Legii celei Noi; nu slovei, ci Duhului; că
slova omoară, iar Duhul face viu".
Aşadar să
înţeleagă, în sfârşit, cei ce spun: „nu primim nimic
altceva decât Sfânta Scriptură", că însăşi Sfânta
Scriptură îi condamnă, pentru că Evanghelia creştină nu
este Sfânta Scriptură, ci „viaţa în Duhul Sfânt şi
mântuirea prin Iisus Hristos". Şi Sfânta Scriptură
vorbeşte despre aceasta.
Coloseni 2, 8,
16-18: „Socotiţi ca să nu vă
fure pe voi cineva cu filosofia şi cu înşelăciunea
deşartă, după predania oamenilor, după stihiile lumii şi
nu după Hristos... deci nimeni pe voi să nu vă judece
pentru mâncare, sau băutură, sau pentru partea
sărbătorii, sau a lunii noi, sau a sâmbetelor..."
Prin acest text,
e clar că ei încearcă să atace Sfânta Tradiţie a
Bisericii. Însă, temeiul se întoarce împotriva lor,
pentru că vorbeşte despre o „predanie omenească", pe
când noi primim predania orală şi scrisă a Apostolilor
care este de-Dumnezeu-insuflată (II Tes. 2, 15).
În versetul 16
se vede clar că se vorbeşte despre toţi aceia care
păzesc Legea Mozaică, „pentru mâncare, sau băutură, sau
pentru partea sărbătorii, sau a lunii noi, sau a
sâmbetelor". Adică, vorbeşte împotriva acelora care
părăsesc Duhul, şi se lipesc de litera Legii Mozaice, şi
păzesc sâmbetele şi sărbătorile şi se abţin de la
anumite mâncări oprite de Lege.
Fireşte vorbim
despre Legea asupra căreia temeiuri din Deuteronom 12,
32; 17, 18-20; 5, 32; 4, 2 spun că nu trebuie să ne
abatem de la aceste porunci ale lui Dumnezeu, şi că nu
trebuie să se adauge sau să se scoată ceva din ele! Este
vorba despre temeiuri pe care le-am explicat la început
şi pe care ei înşişi le amintesc ca dovadă a faptului că
trebuie să primim doar acele lucruri care sunt amintite
acolo!
Aici însă,
Apostolul (în textul pe care iarăşi tot ei îl
menţionează) spune că toate acestea ale Legii sunt
tradiţii faţă de care creştinii nu sunt datori! Aşadar,
evident că va trebui ca aceşti oameni să reexamineze ce
trebuie să înţeleagă prin aceste temeiuri!
Tit 1, 9:
„ţinându-se de cuvântul cel
credincios al învăţăturii ca puternic să fie şi a
îndemna cu învăţătura cea sănătoasă, şi pe cei ce
grăiesc împotrivă, a-i certa".
Şi iarăşi, nici
aici nu numeşte „cuvântul credincios" DOAR Sfânta
Scriptură. Dimpotrivă, aici se vorbeşte despre întreaga
Sfântă Tradiţie.
II Timotei 3,
16-17: „Orice Scriptură este
de Dumnezeu insuflată, şi de folos spre învăţătură, spre
mustrare, spre îndreptare, spre înţelepţirea cea spre
dreptate; ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot
lucrul bun desăvârşit".
Nici acest text
nu vorbeşte doar despre Sfânta Scriptură, (de vreme ce
nici articol hotărât nu are, nici nu fusese încă
completată Sfânta Scriptură), ci despre „orice Scriptură
de Dumnezeu insuflată", care înseamnă „orice scriere de
Dumnezeu insuflată", şi cuprinde întreaga Sfântă
Tradiţie scrisă. Desigur, chiar dacă ar fi vorbit despre
Sfânta Sciptură, nicăieri nu zice că DOAR Sfânta
Scriptură este de Dumnezeu insuflată.
I Timotei 4,
15-16; 6, 3-14: „De aceasta să
gândeşti, întru acestea fii; ca procopseala ta să fie
arătată întru toţi. Păzeşte-te pe tine însuţi şi
învăţătura şi rămâi întru acestea; că acestea făcând şi
pe tine te vei mântui şi pe cei ce te vor asculta". „Iar
de învaţă cineva într-alt chip şi nu se apropie de
cuvintele cele sănătoase ale Domnului nostru Iisus
Hristos şi de învăţătura cea după buna credinţă...
bolnăvindu-se întru întrebări... să păzeşti tu porunca
nespurcată şi nevinovată, până la arătarea Domnului
nostru Iisus Hristos".
Pentru ca orice
cititor raţional să poată să înţeleagă, nici aici nu se
spune nicăieri că trebuie să primim DOAR Sfânta
Scriptură, nici că ar fi vorba despre Sfânta Scriptură.
Dimpotrivă, vorbeşte despre „cuvinte", lucru care
trimite în principal la Tradiţia orală, precum au fost
scrise acestea mai târziu într-o mulţime de texte (şi în
Scriptură).
Efeseni 2,
19-22: „...zidiţi fiind pe
temelia Apostolilor şi a proorocilor, piatra cea din
capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos..."
Aici nici nu
vorbeşte despre scrieri, ci despre zidirea Bisericii.
Însă chiar dacă ar fi vorbit despre scrieri, faptul că
ceva se zideşte pe temelia Apostolilor, ar demonstra că
sunt primite şi cărţile de-Dumnezeu-insuflate mai noi.
Fapte 20, 28-31:
„...şi dintru voi înşivă se
vor scula bărbaţi, grăind îndărătnicii, ca să tragă pe
ucenici după dânşii... n-am încetat cu lacrimi învăţând
pe fiecare dintre voi".
Aici se vorbeşte
împotriva acelor falşi-creştini care vorbesc „îndărătnicii"
că trebuie să primim doar Sfânta Scriptură, şi resping
Tradiţia orală, pe care „cu lacrimi" a învăţat-o
Apostolul deosebi la o mulţime de sfinţi.
I Ioan 4, 6:
„... ascultă de noi...".
Aici se vorbeşte
despre predică, nu despre Sfânta Scriptură.
